initiere articol in 23.03.2011

   Spectaculoasa si totodata neasteptata descoperire a mormantului faraonului Tutankhamon in Valea Regilor din Egipt a trezit in toata lumea, si nu numai pentru arheologi, dorinta de a vedea la fata locului vestigiile antichitatii egiptene in tot ce a avut ea mai monumental: temple, morminte, statui sau chiar ruine ale unor asezari disparute. Printre acestea, evident la loc de cinste, s-au aflat si celebrele piramide ale lui Kheops, Kkefren si Mykerinos, situate langa localitatea Giseh, la sud de Cairo. Atractia exercitata de aceste gigantice constructii a constituit-o in buna parte si faptul ca marea piramida a faraonului Kheops este astazi singura care mai exista dintre cele sapte minuni ale lumii antice.
   Pana la cel de-al doilea razboi mondial, vizitarea piramidelor se putea face la orice ora intre rasaritul si apusul soarelui, insa vizitele din timpul zilei erau adeseori stavilite de temperatura excesiva a aerului si a solului, asa incat vizitele de noapte, in nopti cu luna plina, au devenit din ce in ce mai frecvente si mai apreciate de turisti. Asa se face ca nu cu multa vreme inainte de al doilea razboi mondial din ce in ce mai multi vizitatori se ingramadeau in jurul piramidelor pentru a le admira maretia megalitica scaldata in palida lumina a razelor Lunii. Se ajunsese pana acolo incat, intr-o vreme, intre Cairo si Giseh in noptile cu Luna plina puteau fi vazuti mii de turisti calarind un soi de magarusi de pe acele meleaguri si mergand sa viziteze piramidele si Sfinxul.
   Factorii de raspundere ai turismului egiptean, vazAnd atata amar de popor deplasindu-se spre necropola de la Giseh, au preluat problema si au organizat transporturi de autocare la ore fixe intre Cairo si piramide, dar, cum Luna plina nu este decat o singura data in 28 de zile, au mai avut ideea ca in noptile intunecoase piramidele si Sfinxul sa fie puternic luminate de un sistem de reflectoare, bine camuflate prin mastabalele (morminte deschise) din jurul piramidelor. Pe de alta parte, problema cazand si in mainile unor electronisti, acestia au sofisticat si mai mult spectacolul, introducand statii de amplificare de mare putere prin care se difuza o ciudata muzica ce urma sa sugereze spectatorului procesiuni funerare, invocatii nocturne (amestecate uneori cu urlete de sacali) sau alte manifestari cu iz de magie antica, toate avand darul sa stramute necropola si pe spectatori cu trei sau chiar patru mii de ani inapoi.
   Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, farurile cu lumina alba ramase de la apararea antiaeriana au capatat lumini colorate si au inceput a palpai in ritmul si frecventa atmosferei sonore, stropind masivele constructi de piatra ale Sfinxului si piramidelor cu pete de lumina colorata.
   Asa a aparut cea mai spectaculoasa orga electronica sau, cum i se spune curent, orga de lumini.
   Descoperirea tranzistorului (si mai ales a tiristorului) a adus orga electronica la indemina oricui, asa incat in tara noastra, mai ales in ultimii cativa ani, orga electronica a devenit o adevarata pasiune pentru tineret.
   Si totusi... ne indoim ca marea majoritate a cititorilor stiu, de fapt, ce este o orga electronica! Pentru unii, daca in ritmul muzicii palpiie niste becuri (altii se multumesc si cu LED-uri, numai sa palpaie), se cheama ca au facut orga de lumini. Pentru altii, orga de lumini cu becuri sub 200W bucata (plus oglinda) este de neconceput.
   Sa trecem acum la putina teorie de... optica. Se stie ca o prisma de cristal prin care trece un fascicul de lumina alba descompune lumina alba in componentele ei, dand nastere unui asa-numit spectru vizibil. Din acest spectru au fost retinute sapte culori, numite culori de baza sau fundamentale: rosu, orange (portocaliu), galben, verde, albastru, indigo si violet, ceea ce ne da (citind numai initialele) asa-numitul ROGVAIV.
   De obicei, pana aici, toata lumea cunoaste povestea luminii. Putini sunt acei care stiu ca lumina (mai bine zis culorile de baza) cunoaste si doua operafii: scaderea si... adunarea.

   Fie un geam de sticla colorat in rosu. Sa privim prin el o sursa de lumina alba (de pilda, lumina de la un bec mat sau laptos). Vom vedea ca becul se vede rosu. S-ar parea ca explicafia este simpla: daca geamul este rosu si becul este rosu si gata! In realicate, becul cu incandescent emite lumina aproape alba, deci toate culorile fundamentale. Geamul rosu are proprietatea ca retine toate celelalte sase componente si permite numai componentei ROSU sa il strabata. Putem scrie aici o adevarata relatie de scadere: 7—6=1, in care descazutul reprezinta toate culorile fundamentale ale luminii albe, scazatorul numaratorul componentelor retinute, iar restul numarul componentelor ce trec prin geam.
   Daca asa stau lucrurile, ne putem acum intreba: cu ce culori de geamuri putem retine toate cele sapte culori fundamentale, cu alte cuvinte, cum realizim scaderea 7-7=0? Nimic mal simplu. Luati trei geamuri colorate in rosu, galben si albastru si asezati-le ca in figura 1, unul peste altul. Veti obtine la intersectile de doua culori o a treia culoare, dupa cum urmeaza:
   rosu cu galben = portocaliu,
   galben cu albastru = verde,
   albastru cu rosu = violet,
iar la intersectia celor trei culori:
   rosu cu galben cu albastru = negru.
   Daca privim pe aceeasi figura 1, vom vedea ca putem obtine negru si cu doua culori, adica:
   rosu + galben + albastru = negru
   portocaliu + albastru = negru
   rosu + verde = negru
   galben + violet = negru.
deci conditia este ca unul din geamuri sa fie de o culoare (rosu, galben sau albastru). iar celalalt sa fie suma celorlalte doua culori.
   Sa trecem acum la adunarea sau aditia culorilor.
   Sa luam trei reflectoare cu masca de culoare rosie, verde si violet si, pe o suprafafa alba, sa proiectam cele trei culori, suprapunandu-le ca in figura 2. Spre marea noastra surprindere, vom constata ca acolo unde se intalnesc toate cele trei fascicule colorate avem culoarea... alba. Asa se realizeaza aditia culorilor. Tot spre surprinderea noastra vom observa ca la intersectia fiecaror doua culori avem o alta culoare. si anume:
   rosu + verde = galben
   verde + violet = albastru
   rosu + violet = rosu purpuriu.
   Ceea ce este surprinzator, in acest caz este culoarea galbena, care dupa cum se vede, nu ar fi o culoare fundamentala atat timp cat provine din aditionarea fundamentalelor rosu si verde. In realitate, adevarata culoare galbena este cea din linia spectrala a vaporilor de sodiu (avand lungimea de unda 589nm). Ceea ce vedem noi «galben» prin aditia culorilor rosu si verde este o senzatie datorata imperfectiunii ochiului si mai degraba ar trebui sa o denumim «nici rosu, nici verde». Pe aceasta imperfectiune, doua LED-uri, unui verde si altul rosu, aprinzandu-se cand unul, cand altul, cu o frecventa mare, fac ca ochiul sa vada... galben adica «nici rosu si nici verde». Scoala franceza de pictura «cu puncte» a exploatat aceasta particularitate vizuala a ochiului si a realizat pe tablouri culoarea galbena, aplicand minuscule puncte rosii si verzi, unul langa altul. Aceste puncte privite de la o distanta convenabila dau o culoare... galbena. Bineinteles ca si la aditia culorilor, pe langa ecuatia de baza: rosu + verde + violet = alb, putem avea si insumarea a doua culori cu rezultanta astfel:
   verde albastrui + purpuriu = alb
   verde albastrui + rosu purpuriu = alb
   Adevarata orga de lumini se face prin aditionarea culorilor si nu prin substracfia lor, deci prin proiectarea pe un perete alb (poate fi tavanul unei incaperi), concomitenta culorilor rosu, verde si violet, suprapunandu-le ca in figura 2. In acest mod se obtin toate posibilitatile de culori intermediare si care pot face placere ochiului, fara sa-l vatame sau sa-l faca sa vada stele verzi.

Intoarcere la pagina principala